Nu Ești Slab, Ești Om – Despre Dor, Frică și Curaj

Există momente în care te întrebi dacă ești prea sensibil, prea atașat, prea „mult”.  Îți e dor, ți-e frică și ai vrea să fii mai puternic. Dar dacă ți-aș spune că exact aceste stări sunt semnul unei inimi vii, neanesteziate?

Nu ești slab. Ești om. Și omului îi e dor. Îi e frică. 

Dorul nu este un eșec emoțional. Nu este o rușine. Este dovada că ai iubit autentic, că ai trăit cu adevărat. Într-o lume care ne învață să ne protejăm cu ziduri și ironii, dorul e revoluția sufletului tău: e amintirea că ai fost viu, deschis, vulnerabil.

Îți poate fi dor și de o persoană, dar și de o versiune a ta de demult. Și uneori, să îți fie dor de tine e începutul întoarcerii acasă.

Fricile tale nu sunt obstacole, ci mesaje. Ele nu vor să te oprească, ci să te încetinească, să te facă atent.
Te temi să fii rănit din nou? Foarte bine. Asta înseamnă că ai învățat. Dar nu lăsa frica să îți conducă pașii. Ține-o de mână, ascult-o, apoi mergi mai departe cu inima înțeleaptă, nu închisă!

Curajul nu înseamnă a nu simți teamă. Curajul înseamnă să simți tot și totuși să nu renunți la tine.
Să spui: „Da, îmi e greu. Dar merit. Merit iubire conștientă, merit liniște, merit adevăr.”
Și să nu mai accepți jumătăți de măsură acolo unde inima ta cere întregul.

Astăzi, nu-ți cere să fii „puternic”! Cere-ți să fii sincer cu tine!
Asta este cea mai mare forță pe care o poți cultiva: autenticitatea.
Pentru că un suflet rănit nu se minte pe sine. O inimă rănită e de neoprit.

​